Agenda SIV 2016

Vaccinarea reprezinta unul din cele mai importante mijloace de prevenire in domeniul medical pe care omenirea le-a cunoscut de la cunoscut de la inceputuri incoace. Procesul de vaccinare a salvat milioane de vieti si salveaza in continuare, fara ca acele persoane sa stie ca de fapt au fost salvate. De altfel, acesta este si rostul oricarei interventii preventive.

Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) prin Grupul de Vaccinologie, in parteneriat cu Asociatia “Acces la Sanatate” deruleaza o serie de evenimente dedicate vaccinarii.

Anul acesta este o situatie aparte in sensul ca Saptamana Europeana a Vaccinarii precede Saptamana Internationala a Vaccinarii. Acest demers apartine Organizatiei Mondiala a Sanatatii, mai intai Biroului pentru Europa, dupa care a fost extins la nivel mondial, prin care se incearca aducerea la cunostinta a publicului larg, dar si a medicilor si personalului medical, a importantei imunizarii in practica medicala.

Societatea Nationala de Medicina Familiei ( SNMF) organizeaza o paleta larga de actiuni cu interventii in mass-media si online, in primul rand. Apoi, prin reprezentantii Grupului de Vaccinologie dezvoltat la nivelul societatii, care are ca si obiectiv informarea medicilor si a publicului larg asupra procesului de vaccinare in Romania, isi propunem ca in aceasta saptamana sa poata sa faca informari si aduceri la zi a ceea ce inseamna importanta vaccinarii si a rolul medicului de familie in acest proces.

“Dupa cum stim, incepand cu 1 aprilie medicul de familie a devenit singurul vaccinator, inlocuind si medicul scolar. De aceea, rolul nostru este foarte important. Aceste informari au inceput in data de 21 aprilie la Iasi. Acolo, colegii din Grupul de Vaccinologie, Dana Popescu, Anca Deleanu si Cristina Barbu, au reusit sa prezinte noua schema de vaccinare, principii de recuperare sau de continuare a schemei deja incepute si adaptare la schema noua. Vineri, 24 aprilie voi fi prezent la Arad, unde impreuna cu reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica, respectiv ai Corpului Profesional, vom incerca sa aducem iar la zi ultimele informatii in ceea ce priveste vaccinarea pentru medicii de familie aradeni. Seria evenimentelor va continua sambata, 25 aprilie la Alba Iulia. Aici, in parteneriat cu Asociatia Medicilor de Familie si Colegiul Medicilor de aici, vom incerca la fel, sa avem o intalnire cu colegii in care vom discuta, pe langa aspecte practice de vaccinare, si metodele de comunicare. Vom beneficia cu aceasta ocazie de prezenta doctorului Diaconu Gabriel, un stralucit psihiatru, care va incerca sa ne transmita cateva metode de a reusi sa comunicam mult mai eficient cu parintele in interesul copilului. In a doua parte a zilei vom avea o discutie foarte interesanta cu parintii si publicul larg, care va avea loc in Aula Universitatii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Aici sunt invitati toti cei interesati de subiect. Vom incerca in aceeasi echipa, cu participarea doctorului Nicolae Iordache, sa discutam principii generale ale vaccinarii, care este rolul vaccinarii, dar mai ales importanta constientizarii si informarii din surse corecte a publicului larg. Toata aceasta scadere a acoperii vaccinale isi are originea in special in refuzul de vaccinare a unor parinti ca urmare a unor informari eronate”, a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF.

Toate evenimentele si informarile emise atat cu ocazia Saptamanii Europene de Vaccinare, cat si a Saptamanii Internationale de Vaccinare, vor fi transmise si dezbatute de catre Asociatia “Acces la Sanatate”, prin portalurile online de informare a medicilor de familiei, respectiv www.formaremedicala.ro, dar si a pacientilor, www.edumedical.ro.

Sustinem si ne afiliem oricarui demers initiat de Societatea Nationala de Medicina familiei prin Grupului de Vaccinologie in ceea ce priveste vaccinarea. Incercam, astfel, sa punem la dispozitia medicilor informatii cat mai corecte si prompte vizavi de acest domeniu. De asemenea, avem in grija si informarea pacientului prin campaniile noastre desfasurate online, la care lucram cu medici de renume pe acest segment”, a declarat Oana Bornaz, presedinte Asociatia “Acces la Sanatate”.

Pentru ca un proces de vaccinare sa isi atinga scopurile, trebuie atinsa o bariera de 95 % de acoperire vaccinala. Acest lucru este important pentru ca, pe langa beneficiile individuale pe care le are persoana vaccinata, vaccinarea mai are o foarte importanta componenta, respectiv aceea comunitara. Aceste limite de vaccinare sunt stabilite de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii si reprezinta bariera prin care epidemiile sunt prevenite.